Hei.

Nu vreau sa plec.. Asa urat trebe sa ma despart de tot - vorba vine, urat, ca de fapt o fac frumos, atata tot ca situatia ii penibila - Simt o anume nostalgie cred. Pierd ceva ca inca nu am in totalitate, si nu cred ca o sa mai recuperez acel ceva cand revin.

Daca ati putea, macar sa vedeti ce zambet are. Sau macar ochii aia, verzi. E minunat... E atat de dulce, atat de atent, cu orice, mai ales cu mine, atat de simplu, de natural.. Oricat de suparata, nervoasa, crizata sunt, cu un zambet le face pe toate sa dispara.

Da ce-i urat aici? In afara de faptul ca plec? Am impresia ca ma minte, am impresia ca un baiat asa ca el, nu are ce sa caute langa una ca mine. No, si nu is proasta oare? Nu stiu prea bine sa explic ce porcarii imi trec prin cap.. da imi trec, si nu ma pot stapani, si nici nu-s genu care sa se arunce, asa, ca de prin avion. Is mai retinuta de felul meu , mai ales cand vine vorba de baieti.. sau de ceva ce are legatura cu mine, sau cu mine si altcineva. Cand sunt cu el, sunt asa cum sunt eu, nu ma prefac, sau nu incerc sa-i arat doar partile bune pe care le am. Sunt asa cum sunt.